La Pepiniera Istrița, fiecare vară este marcată de o sărbătoare plină de culoare, bucurie și, desigur, gusturi dulci și suculente. Este vorba despre Sărbătoarea Cireșului, un eveniment ce a devenit tradiție, un eveniment ce adună comunitatea locală și vizitatorii într-o atmosferă de sărbătoare și bucurie.
Sărbătoarea Cireșului la Istrița are loc în prima sâmbătă din luna iunie, iar vizitatorii au ocazia să deguste o varietate impresionantă de cireșe, de la cele dulci și suculente până la cele mai puțin cunoscute soiuri provenite din toată țara.
În cadrul evenimentului, pe langă expozițiile de soiuri de cireș, au loc degustări profesionale de fructe, vizite și demonstrații în livadă cu echipamente și tehnică modernă.
În fiecare an venim cu ceva nou și deosebit, iar noi vă așteptăm cu mare drag!