“Experiența trecutului este utilă numai în condițiile folosirii ei în proiectarea planurilor de viitor.”
Continuarea proiectelor de cercetare fundamentală și aplicativă derulate prin Centrul de Cercetare pentru Pomicultură Integrată și respectiv prin Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agro-Alimentare – „Hortinvest” au ca obiective:
- Implementarea tehnicilor moderne în practica pepinieristică;
- Înființarea unui câmp de selecție a hibrizilor de măr, care va avea ca finalitate crearea de noi soiuri cu rezistență genetică la boli;
- Realizarea unui lot demonstrativ cu soluții inovative pentru cultura ecologică a arbuștilor fructiferi;
- Testarea unor specii pomicole noi pentru România: curmal chinezesc, baby kiwi, asimina, kaki, amelanchier, smochin, în cadrul unui lot demonstrativ;
- Lucrări de hibridare în plantația de cireș în vederea obținerii unor elite hibride valoroase, cu perspectivă de omologare, adaptate condițiilor pedo-climatice din zona Subcarpaților de Curbură.
Fenologie-scala BBCH
În 2023 a fost implementat un proiect cu ajutorul căruia am monitorizat și stabilit stadiile fenologice ale plantelor conform scalei BBCH în cadrul livezii de la Facultatea de Horticultură dar și în cadrul lotului demonstrativ de la SDCDVP-Istrița.
Acest lucru a fost posibil cu ajutorul unor camere de supraveghere de tip vânătoare alimentate cu energie solară, care au captat la un interval de 60 minute imagini cu plantele supuse la studiu.
În ambele loturi au fost studiate soiurile: Dong Zao, Xuan Cheng Jian și Zi prim.