Istoria spațiului pe care astăzi se află Stațiunea Didactică de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă Istrița datează încă din timpul secularizării averilor mănăstirești de către Domnitorul Al. I. Cuza. Înainte de acestă perioadă, terenul a aparținut Mănăstirii Ciolanu din județul Buzău.
1893-1906 Începuturile și Școala profesională
La începutul anului 1893, Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului și Domeniilor înființează Pepiniera Istrița, încredințând conducerea specialiștilor Constantin Nicoară și August Joseph Ville. În 1902, Ministerul Agriculturii înființează aici o școală profesională pentru pregătirea tinerilor din localitățile învecinate în meseria de altoitor pentru vița de vie și pomi. Această școală a avut un rol extrem de important pentru locuitorii din zonă și bunăstarea lor
1906-1921 Excelență, în ciuda obstacolelor din punct de vedere al activității agricole
Următorul care va conduce Pepiniera Istrița este ing. E. Munteanu, diplomat al școlii Superioare de Agricultură din Montpellier – Franța. Deși afectat de răscoala țăranilor din 1907 și de Primul Război Mondial, spațiul se dezvoltă semnificativ din punct de vedere al producției în această perioadă.
1922-1924 Revenirea la performanță
În 1922, Ing. Virgil Economu este numit șef al Pepinierei Istrița. El desfășoară, timp de 2 ani, o muncă tenace de aducere a unității la performanțele avute înainte de război și, cu sprijinul material al Ministerului Agriculturii și Domeniilor, reușește pe deplin. În anul 1924 Ministerul a creat la Istrița o altă colecție ampelografică cu scopul de a studia hibrizii producători direcți, care după război luaseră o mare extindere.
1925-1928 Istrița, sub conducerea lui N. Constantinescu
În anul 1925, la conducerea Pepinierei Istrița a fost numit ing. Nicolae Constantinescu, tânăr absolvent al Școlii Superioare de Agricultură – Herăstrău. Timp de 12 ani, N. Constantinescu a depus o uriașă muncă de cercetare, de îndrumare a horticulturii din zonă, de pregătire a numeroase serii de studenți și stagiari, care din anul 1929 au făcut practica agricolă la această instituție etalon.
1929 Monografia Istriței și începuturile practicii la Pepinieră
Școala Superioară de Agricultură – Herăstrău devine Academia de Înalte Studii Economice din București și primește în subordinea ei Pepinierele Istrița și Pietroasa, cu tot patrimoniul și personalul lor. În același an, cu prilejul Congresului Internațional de Agricultură din București, apare lucrarea „La Pepinière de l’Etat Istritza”, monografie care prezintă Școala profesională agricolă și activitatea pepinierei în regiune.
1957 Stațiunea Experimentală Horti-Viticolă Istrița
Pepiniera Istrița este ridicată la nivelul de Stațiune Experimentală Horti-Viticolă, înființându-se 3 laboratoare de cercetare: laboratorul de agrotehnică pomicolă și material săditor, laboratorul de biologie pomicolă și laboratorul pentru protecția plantelor.
1963-1977 O perioadă nefastă
În 1963, fără un motiv obiectiv, Stațiunea este desființată, unitatea fiind preluată ca secție a I.A.S. Săhăteni. Livezile existente au fost folosite exclusiv pentru scopuri de producție. Treptat, colecțiile de soiuri au fost desființate, fiind înlocuite cu livezi organizate după principii de productivitate sporită, ultima colecție de soiuri de măr fiind defrișată în perioada anilor 1977-1978. Patru ani mai târziu, în 1967, Pepiniera Istrița este arondată la I.A.S. Tohani, jud. Prahova. Unitatea revine la I.A.S. Săhăteni în 1970, dar în luna septembrie a aceluiași an, I.A.S. Săhăteni a fost desființată, suprafața cu vie și pomi a Pepinierei Istrița trecând la I.A.S. Cândești-Buzău. După doar un an, este reînființat I.A.S. Săhăteni și Pepiniera Istrița aparține din nou acestei unități.
1977 – 2004 Istrița este reorganizată.
În 1977, Pepiniera Istrița intră în rețeaua de cercetare pomicolă în cadrul Stațiunii de Cercetare și Producție Pomicolă Cândărești-Buzău, constituindu-se aici două ferme: o fermă pomicolă (livada) și o fermă specializată pentru producerea de material săditor pomicol, pe criterii noi. Se reia activitatea de cercetare, dar numai pe probleme de material săditor. În perioada 1977-2004 în Pepiniera Istrița au fost produși 439466 de pomi din aproape toate speciile pomicole. Suprafața câmpului de formare a oscilat între 10 și 15 ha.
2005 – 2013 „Doamna pomiculturii românești” trăiește o nouă tinerețe.
Prin HG 2155 din 20 decembrie 2004, se aprobă preluarea Fermei Istrița, a Stațiunii de Dezvoltare Pomicolă Buzău de către Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București și se începe o amplă acțiune de modernizare